Обсуждение статьи "ДОСИФЕЙ (БАРИЛЭ)"

Олексій Тре
пользователь
УПЦ МП

Сообщений: 1237
Дата регистрации: 03.04.2013
Re: Барилэ vs Хереску
19.03.2017 15:07:22 в ответ на "Re: Барилэ vs Хереску" (Олексій Тре)

  • Maria Danilov, Contribuţia lui Ştefan Ciobanu la valorificarea operei mitropolitului Dosoftei (la 100 ani de la apariția lucrării „Досифей, митрополит Сочавскйй и его книжная деятельность”, Киев, 1915), p. 7-21:

[Цитаты:

1) Silviu Dragomir din Ardeal după cercetările făcute la Moscova în arhiva Ministerului de Externe [10], pe lângă altele a stabilit locul şi timpul morţii lui Dosoftei care s-a întâmplat la 1694, iar nu la 1711, la Jolkiew, ci nu la Azov, care se credea până acum” [11]

2) În schimb, Ștefan Ciobanu poate fi considerat primul cercetător român care a deturnat ipoteza istoriografică, absolut greșită, precum că Dosoftei ar fi ocupat pe la 1703 scaunul mitropolitan de la Azov. Chiar şi la Arsenie Stadnițki, care era o recunoscută autoritate științifică în istoria ecleziastică a Țărilor române, este interpretat greșit acest fragment din viața mitropolitului Dosoftei [35] . Nici despre activitatea lui de traducător lucrurile nu sunt limpezi, mai ales, cu privire la numărul şi conţinutul cărţilor. Cărturarii români „au luminat numai terenul activităţii lui literare privitor la cărţile româneşti, lăsând într-o umbră deasă activitatea lui din Rusia”, susține cercetătorul. Cele mai complete informaţii despre viaţa şi activitatea mitropolitului Dosoftei sunt considerate cele lansate în circuitul științific de Ştefan Dinulescu. Sunt bine argumentate datele biografice ale ierarhului, în special, privitor la activitatea de până la 1686, când a părăsit patria. Cât despre activitatea lui Dosoftei în Rusia de sud-vest nu se amintește nimic. „Scrie doar ca a murit la Azov, în 1711”.

3) Este cunoscut faptul că în timpul incursiunilor lui Jan Sobiescki şi ale turcilor în Moldova în toamna anului 1686, mitropolitul Dosoftei a fost silit din nou să părăsească Moldova, de data aceasta pentru totdeauna. În legătură cu plecarea silită a Mitropolitului Dosoftei (împreună cu moaştele Sf. Ioan de la Suceava), sunt aduse în discuţie opiniile cronicarilor contemporani evenimentului – Miron Costin şi Ion Neculce [46], dar şi cele ale lui Dimitrie Cantemir și N. Iorga. Cercetările întreprinse de Ştefan Ciobanu, înclină spre opiniile lui Dimitrie Cantemir, precum că Mitropolitul Dosoftei a fost silit de împrejurări să părăsească ţara, pentru că mitropolitul Dosoftei a fost un apărător ferm al doctrinei ortodoxe „şi un duşman înfocat al uniţilor”. Nu putea, mitropolitul, de bună voie să plece în Polonia. Pentru acoperirea acestei ipoteze Ştefan Ciobanu publică – în anexă – scrisoarea ieromonahului Adrian, care împreună cu Dosoftei au părăsit Iaşii în 1686. Ipoteză confirmată cu multe alte argumente ce se găsesc în scrisorile lui Dosoftei către ierarhii din Rusia vremii. Regele polon a fixat mitropolitului moldovean loc de reşedinţă oraşul Zolkiew (castelul Stryj). De fapt l-a exilat pentru tot restul vieții și l-a închis în castelul său, fapt confirmat de scrisorile lui Dosoftei cercetate de Ştefan Ciobanu (colecţia de manuscrise a catedralei Sf. Sofia din Kiev). „S-a frământat cu sufletul şi a căutat să se întoarcă în Moldova, destinul însă nu i-a îngăduit acest lucru” [47] . A trecut la cele veșnice pe 13 decembrie 1693 [48] în locul de exil la castelul Strij. A fost înmormântat la mănăstirea Zolkiev (Ucraina). Să amintim în context că în istoriografia de atunci predomina ideea că, după puţină vreme, mitropolitul ar fi părăsit Polonia şi ar fi locuit în Moscova până la numirea lui episcop de Azov, unde a decedat în 1711 (păreri împărtășite de A. Stadniţki și A.D. Xenopol) [49] . Argumentele lui Ștefan Ciobanu au la bază documente inedite din arhivele moscovite (Ministerul Afacerilor Externe): scrisoarea hatmanului Mazepa din 29 decembrie 1700, în care se aminteşte că i s-a prezentat un călugăr „de la moaştele Sf. Mucenic Ioan cel Nou din Suceava, care roagă să fie lăsat a merge la Moscova […]. Şi ne-a dat regele Poloniei să trăim în oraşul Stryj şi am trăit noi în acest oraş opt ani după porunca milei lui regale şi a trăit din fericita amintire părintele mitropolit în mare lipsă şi scârbă şi nu avea către cine întinde mâinile […]. Şi din clipa când s-a proslăvit de fericita amintire prea sfinţitul mitropolit a trecut 6 ani, la 13 decembrie” [50]

46 În anul 1686, Jan Sobieski, regele Poloniei, a întreprins o expediţie militară în Moldova, reuşind să ocupe şi Iaşiul. Cronicarul Ion Neculce scrie: „Atunce au luat craiul şi pe Dosofteiu mitropolitul din Ieşi, cu toate hainele şi odoarele mitropoliei. Ş-au luatu şi moaştele lui Sfetei Ion Novei de la Suceavă … ”. Tot Neculce ne încredinţează că „acest Dosofteiu mitropolit nu era om prostu de felul lui. Şi era neam de mazâl; prè învăţat, multe limbi ştie: elineşte, latineşte, sloveneşte şi altă adâncă carte şi-nvăţătură, deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră peceasta vreme nu este om ca acela”.

47 Ștefan Ciobanu, op. cit., p. 50-51.

48 Ibidem, p. 51; Ștefan Ciobanu, în 1915, arată greșit anul morții mitropolitului Dosoftei (1694 în loc de 1693), fapt pentru care avea să revină la acest subiect în 1920 (vezi Ștefan Ciobanu, Contribuții privitoare la originea și moartea mitropolitului Dosofteiu. Discurs rostit pe 28 mai 1919 de Ștefan Ciobanu ca răspuns lui Ioan Bianu, București, 1920, p. 20).

49 Idem, Dosoftei, Mitropolitul Moldovei şi activitatea lui literară, Iaşi, 1918, p. 57-58.

4) Să vedem, deci, care sunt concluziile finale ale lui Ștefan Ciobanu asupra operei scrise a mitropolitului Dosoftei:

- mitropolitul Dosoftei n-a fost niciodată episcop sau mitropolit de Azov și n-a ajuns nici la Moscova, ci a tradus slavonește stând în exilul polonez, unde a fost dus cu sila și a murit la 1694 [59];

59 Ștefan Ciobanu, Contribuții privitoare la originea și moartea mitropolitului Dosofteiu, București, 1920, p. 20. În discursul de recepție rostit în legătură cu primirea în rândurile membrilor titulari ai Academie Române, Ștefan Ciobanu avea să rectifice data morții lui Dosoftei cu anul 1693 în loc de 1694.

Конец цитат]

Выводы: На основе выше сказанного следует, что единственный весомый довод Стефана Чебану основан на неопубликованных документах из архивов Москвы (иностранных дел), а в частности на письме гетмана Мазепы от 29 декабря 1700 года, в котором гетман говорит, что ему сказали, что уже прошло шесть лет от дня смерти митрополита, и кто-то, кого гетман задержал в Батурине, вроде бы просит денег. На чем основаны доводы Силвиу Драгомира, см. ниже.

Вариант с самозванцем, выдающим себя за чудом спасшегося митрополита Досифея, так же нигде не встречал.

Ответить